În perioada 18-22 martie 2024, alături de alte trei cadre didactice ale Școlii Primare „Lorelay”, Iași și de toți elevii clasei a IV-a, am participat la o mobilitate Erasmus+ la „Istituto Comprensivo”, Cavour, Italia.
Elevii s-au pregătit temeinic pentru această experiență, astfel că au repetat dansurile „Brașoveanca” și „Hokey Pokey” pe care le aveau de prezentat elevilor străini. Cum nu puteam merge „cu mâna goală” în ospeție, am confecționat aproximativ 200 de semne de carte, personalizate cu propriile semnături, un mic dar pentru fiecare școlar și profesor pe care-l vor întâlni în Italia.
Pe parcursul întregii săptămâni, am participat la activități din două instituții de învățământ, elevii având ocazia să participe la cât mai multe lecții și să interacționeze cu foarte mulți elevi, chiar și cu viitoare cadre didactice. Ca și profesor însoțitor, beneficiile acestei mobilități au fost de a observa cât mai multe stiluri de predare și de a aduna bune practici educaționale.
Într-una din zile, am mers la o școală unde am fost ghidați în activități de elevii ce se pregăteau pentru a deveni „sculptori de oameni”, respectiv învățători! Au avut răbdare cu noi, ne-au îndrumat spre activități de artă, și, dincolo de asta, am învățat să facem diferența dintre o pară și o imagine cu o pară, discutând despre sensul cuvintelor. În finalul activităților, ne-au pregătit jocuri și ne-am distrat împreună. După ce ne-am luat rămas bun de la cei care s-au pregătit temeinic pentru vizita noastră, am continuat cu o mică aventură într-un parc, pentru ca, mai apoi, ca niște adevărați experți în jocuri (board games), să le explicăm și ne jucăm cu cadrele didactice din Italia, care au participat la un curs susținut de Dir. Loredana Mândru.
Într-o altă zi, ne-am împărțit în două echipe și, prin rotație, i-am învățat „Brașoveanca” și „Alunelul” pe elevii din clasele în care ne aflam. Apoi, copiii au lucrat pe grupe mixte pentru a descoperi cele două țări, activitate în urma căreia au rezultat postere pline de informații, curiozități și imagini. La finalul acestei zile, am fost surprinși cu un mic dar din partea gazdelor și ne-am exersat italiana învățată pe parcursul acestor zile pentru a ne lua rămas bun de la noii noștri prieteni.
În urma schimbului de experiențe, am învățat că trebuie să avem foarte mare grijă la exprimarea cuvintelor. De exemplu, o „imagine cu o pară nu este echivalentul de a avea o pară”, ceea ce este foarte important și, totodată esențial în formarea/dezvoltarea vocabularului elevilor. De asemenea, un alt element important pe care l-am asimilat din această experiență este crearea unei povești oriunde te-ai afla. Astfel, într-una din zile, pe cand elevii mâncau gustarea, doamna profesor Silvana Rampone din Italia a început să-i strângă pe elevii de clasa a IV-a în jurul ei, fiind în fața unei biserici pe care o vizitam, și au început crearea unei povești.
Mobilitățile Erasmus+ sunt legate de multiculturalitate, de împărtășirea propriilor cunoștințe dar și de descoperirea unor noi perspective. Atât pentru mine, cât și pentru elevii clasei mele a fost o experiență unică din care am învățat că totul este posibil!
Puteți urmări momente din activitatea noastră de predare accesând link-urile următoare:
https://www.facebook.com/share/v/oqLA7pdhTNM5Ghuw/
https://www.facebook.com/share/p/yhPshPm3kD6a4YxH/
https://www.facebook.com/share/v/d6347rsRqdjRwXvP/
https://www.facebook.com/share/v/yu1PMeKn26CLbnKu/
https://www.facebook.com/share/p/L69D5CYMAKLqPpMs/
Prof. Înv. Primar Loredana-Mihaela Mariaș