În perioada 20-27 mai 2024, alături de alte trei cadre didactice ale Școlii Primare „Lorelay”, Iași și de 11 elevi din clasa a III-a, am participat la o mobilitate Erasmus+ în Valladolid, Spania, la Colegiul „Sagrada Familia Jesuitinas”.
În fiecare zi, am participat (împreună sau împărțiți în două grupuri) la activitățile elevilor din două clase de-a V-a. Cunoașterea limbii engleze, atât de către elevii școlii noastre, cât și de către cei din Spania, ne-a ajutat să ne integrăm, să comunicăm și să ne implicăm activ la activitățile desfășurate în toată această perioadă. În decursul acestor zile am participat la ore de Matematică, Limba Engleză, Științe ale naturii, Științe Sociale, Muzică, Artă și ne-am bucurat împreună de pauze. În această școală, orele încep la 9 și continuă până la 14. Între orele de curs, la un sunet specific al soneriei, profesorii îți schimbă clasele la care au de predat iar elevii pot ieși la toaletă doar în cazuri urgente și cu permisiunea cadrelor didactice. Există o singură pauză de jumătate de oră, timp în care elevii își mănâncă gustarea sau se joacă pe terenul de sport, fiind supravegheați de câțiva profesori (ce se schimbă de la o zi la alta, în funcție de orarul stabilit). La finalul programului de școală, o parte din elevi serveau masa și plecau acasă.
În fiecare zi, am servit și noi micul dejun și prânzul la școală, încercând „gusturi noi”. Am mâncat multe preparate din pește și am experimentat masa de prânz fără ciorbă, spaniolii mâncând un fel de tocăniță la felul întâi sau, cel mult, supă cremă.
După programul de școală, în drum spre hotel sau după pauza de odihnă, am încercat să descoperim cât mai multe din frumusețile orașului Valladolid, iar elevii au fost încântați să hrănească zilnic animalele din minunatul parc din centrul orașului.
Atât pentru elevi, cât și pentru mine, în calitate de cadru didactic, a fost prima mobilitate Erasmus de acest fel. Cu toții am fost entuziasmați să experimentăm o săptămână de cursuri în altă școală, în străinătate. La această instituție, la clasele în care am participat la cursuri și nu numai, elevii lucrau foarte mult digital, fiecare având un laptop personal, utilizat la majoritatea activităților desfășurate. Elevii aveau bine dezvoltate competențele digitale, lucrând cu ușurință în programe precum Canva sau utilizând internetul pentru a realiza diverse proiecte. Copiii aveau în format digital conținutul teoretic al lecțiilor și lucrau în grupuri pentru a realiza diverse sarcini aplicative/practice pe care le trimiteau sau le distribuiau profesorului, iar acesta putea vedea și nota progresul fiecărui grup.
În urma acestei experiențe, mi-am propus să dezvolt mai mult competențele digitale ale elevilor din clasa mea, să lucrăm mai mult pe echipe și să pun accent, acolo unde este posibil, pe activități practice, prin care elevii să utilizeze informațiile primite.
Puteți urmări momente din această mobilitate dacă accesați link-urile următoare:
https://www.facebook.com/share/v/rWpppqkBX1NouJUw/
https://www.facebook.com/share/v/LZHA83j6gPWHBo1s/
https://www.facebook.com/share/p/BvKRAW7kJk6xkMg6/
https://www.facebook.com/share/p/Dupd1qpaf1bV2JwG/
https://www.facebook.com/share/v/xyXxu9vJdQFdfCg8/
https://www.facebook.com/share/v/UjCjJRJjGYZCWA5o/
https://www.facebook.com/share/v/r5mHwbrkcLwH4n6F/
Prof. Înv. Primar Daniela Bălășoiu