Citiți
Mereu scriu...cu mult mai palpitant este faptul că “toanele de scris” vin în cele mai nepotrivite momente, ca și acum, de exemplu…Cititi. În mai puțin de 15 min să scriu un articol?! Inadmisibil, știu, dar mă grăbesc! Unde?! Nici eu nu cunosc! Parcă un timp nu ne mai ajunge sau, cel puțin, nu vrem să ne ajungă…oricum, combat teoriile și nu-i neapărat domeniul meu de cunoaștere, deci, îl las pentru mai târziu…pentru când voi fi mai mare!
Dimineață, mi-a apărut o amintire ilustrată cu elevii mei, din clasa pregătitoare. Cândva, tot pe vremea aceasta (tind să cred totuși că era zăpadă afară)… și, analizând în liniște fiecare chip, al fiecărui copil, mi-am dat seama cât de mult au crescut și că, “mai acuș” își vor lua zborul (dat fiind că sunt strumfi de clasa a lV-a), dar lăsăm lacrimile pentru momentul oportun (care o fi acesta, oare? Când suntem pregătiți?!<<altă polemică și nici parantezele nu-mi mai ajung–să pun paranteze în paranteze, așa mă sfătuia o elevă>> sper că le-am închis pe toate)… După, mi-am amintit una din temerile mele (da, au fost și sunt multe) care m-a urmărit până prin decembrie (clasa pregătitoare). Îmi era teamă ca nu cumva elevii mei să termine clasa pregătitoare fără a ști să citească…și, cum reacționăm la frică?! Simplu, (adică, complicat) căutăm metode de salvare!
Predam literele cu exerciții de consolidare pe citit și nu-i “slăbeam” deloc din arta cititului. Citiți, le spun mereu. Desigur, am șters lacrimi ce parcă se împleteau cu literele, am calmat nervi de frustrare și, da! Am reușit împreună!! Cum este sentimentul când, după o lungă călătorie printre litere, silabe, propoziții, auzi:” Miss, miss, am reușit! Este minunat și continui să-ți dorești mai mult! Apoi, următorul pas a fost ca elevilor mei să le placă să citească și nu doar să fie citit de “gura mea” sau pentru simplu fapt că e obligatoriu, ci să citească pentru că le face plăcere, pentru că pot evada în diferite lumi.
Care a fost strategia? Crearea unui moment special în care toți elevii să aibă posibilitatea să povestească ceea ce au citit, numit “povestitorul/-ii săptămânii”. Cea mai bună activitate pe care am putut să o creez; luase asa o amploare, încât eram uimită de felul în care așteptau vinerea să ne povestească! Mai mult, pentru a nu crea plictis, (deoarece creșteau, iar răbdarea scădea) am adus completări la activitate, iar cel care povestea putea să aleagă ca ai săi colegi să deseneze partea preferată, să creeze o bandă desenată sau mimau (toate acestea se întâmplau în timp ce se povestea cartea/povestea citită).
Acum, în clasa a lV-a sunt atât de fericită că-i văd citind până și în pauze, asta înseamnă că am reușit să le întipăresc “dragul de a citi”.Scriind, mi-am amintit de o carte dragă mie, “Istoria lecturii”, de Alberto Mangul (pe care, desigur, istorie fiind, s-a depus praful, având în vedere că am lăsat-o la școală, sub birou–să fie așa, un “semipraf”). Din aceasta am citit prima parte, respectiv “Moduri de lectură”, citând pe ici, colo câteva lucruri interesante și elevilor, aceștia arătându-se fascinați de bogăția ce se așterne pe pagini. Și, cum citatele mă definesc, voi sublinia “Noi toți ne citim pe noi înșine și citim lumea din jurul nostru pentru a percepe dintr-o privire ce suntem și unde suntem. […]
Nu avem cum să nu citim. Cititul, aproape în aceeași măsură ca respirația, este o funcție vitală”. (Istoria lecturii, Alberto Mangul)
Este mai mult decât necesar să declar că redactarea nu a fost tocmai de un sfert de oră, ci, mai degrabă, 3 sferturi (9 și 3 sferturi”, dacă știți ce vreau să subliniez).
Să ne citim cu bine! Citiți, citiți!
Prof. Înv. Primar: Loredana-Mihaela Mariaș