În perioada 2–6 noiembrie 2026, Școala Primară Lorelay din Iași, împreună cu partenerul nostru Doxamus, a găzduit activitatea internațională LTTA (Learning, Teaching and Training Activity) din cadrul proiectului Erasmus+ „Brain Breaks for Learning Wellbeing – Focus, Engage, Include” (Brain Breaks for All), coordonat de școala noastră.
Timp de cinci zile, Iașiul a fost locul de întâlnire pentru profesori și specialiști din România, Grecia, Spania și Italia: 6th Primary School of Karditsa (Grecia), Colegio Jesuitinas și ASPAYM Castilla y León (Spania), Istituto Comprensivo Francesco Gonin (Italia), alături de Centrul De Resurse Pentru Educație Și Familie Doxamus și Școala Primară Lorelay.
De ce Brain Breaks?
Atenția susținută necesită efort, iar pauzele scurte și intenționate, care includ mișcare, respirație, ritm sau joc, pot sprijini revenirea la activitatea de învățare.
Proiectul nostru își propune să transforme cunoștințele din domeniul neuroeducației într-un instrument practic: un toolkit de activități Brain Breaks, pe care profesorii din învățământul primar să îl poată folosi direct la clasă, în funcție de nevoile elevilor.
Ce am făcut în cele cinci zile
Zilele 1–2 | Experimentăm înainte de a aplica
Primele două zile, desfășurate la Centrul Doxamus, au fost dedicate explorării celor cinci dimensiuni ale toolkit-ului.
Profesorii au experimentat ei înșiși activitățile, apoi au discutat cum pot fi adaptate pentru vârste și nevoi diferite:
- Lateralitate – Doxamus: exerciții de coordonare prin mișcări încrucișate;
- Centrare – Școala Primară Lorelay și 6th Primary School of Karditsa: activități care îi ajută pe copii să se liniștească și să își regăsească echilibrul;
- Energizare – Colegio Jesuitinas: activități care dinamizează clasa prin mișcare și joc;
- Calmare – Școala Francesco Gonin: tehnici de revenire la liniște după momente intense;
- Concentrare (Focus) – Școala Primară Lorelay: exerciții care susțin și antrenează atenția.
Această etapă ne-a oferit ocazia să înțelegem activitățile nu doar din perspectiva profesorului, ci și din cea a participantului.
Ziua 3 | Brain Breaks, testate în clasele Lorelay
A treia zi a fost una dintre cele mai așteptate: activitățile au fost pretestate în clasele Școlii Primre Lorelay, alături de elevii noștri, în trei sesiuni succesive.
Profesorii și specialiștii din cele patru țări au observat reacțiile copiilor, modul în care aceștia au înțeles și au realizat exercițiile, precum și aspectele care necesită ajustări.
Pentru noi, pretestarea a reprezentat un pas esențial: trecerea de la activitățile discutate și experimentate între profesori la observarea lor în contextul real al clasei.
Elevii Lorelay au devenit astfel participanți activi la dezvoltarea unor resurse educaționale care vor putea fi utilizate și în alte școli europene.
Ziua 4 | De la observații la îmbunătățirea toolkit-ului
Pe baza rezultatelor pretestării, partenerii au revizuit exercițiile și au discutat structura toolkit-ului.
Am abordat și dezvoltarea platformei online „Neuroeducation”, prin intermediul căreia toolkit-ul și cursurile de formare vor fi disponibile gratuit profesorilor.
Totodată, am discutat despre colaborarea pe platforma eTwinning și despre modalitățile de diseminare a rezultatelor proiectului.
Ziua 5 | Evaluare și planificarea etapelor următoare
Ultima zi a fost dedicată evaluării activității internaționale, planificării pașilor următori și înmânării certificatelor de participare.
Ce urmează?
Activitățile dezvoltate și analizate la Iași vor fi aplicate în perioada următoare cu 250 de elevi din școlile partenere din cele patru țări.
Observațiile și rezultatele acestei etape vor contribui la definitivarea toolkit-ului Brain Breaks, care va fi publicat pe platforma Neuroeducation.
Învățăm împreună, pentru starea de bine a copiilor
Activitatea LTTA a însemnat mai mult decât cinci zile de formare. A fost o oportunitate de colaborare între profesori și specialiști cu experiențe diferite, uniți de preocuparea pentru învățarea, participarea și starea de bine a copiilor.
Le mulțumim partenerilor pentru energie și implicare, colegilor noștri pentru organizare și, mai ales, elevilor Lorelay, adevărații „testeri” ai proiectului!
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin însă exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.